AcasăLada cu zestreDespre muzică și poezie cu ARHAIC

Despre muzică și poezie cu ARHAIC

Poate că înaintea cuvântului a fost sunetul. Apoi sunetele au căpătat sens, s-au transformat în ceva mai elaborat, s-au contopit cu cuvântul și au început să transmită trăiri, senzații, sentimente. Odată cu ele s-a dezvoltat și ritmul. Și s-a născut muzica. Sau, poate s-au născut toate împreună. Sunt oameni pentru care muzica și poezia au devenit mod de viață. La 16 ani de la înființare, Trupa Arhaic demonstrează – dacă mai era nevoie – că drumul pe care au pornit este unul care la fiecare răscruce adună din ce în ce mai mulți iubitori ai cuvântului cântat dar și al sufletului mângâiat de acestea.

14 noiembrie 2026 a fost momentul ales pentru a marca cei 16 ani de când Trupa Arhaic, al cărei fondator este cantautorul Nicolae Doboș (voce, fluiere, blockflote), colindă prin țară făcând să înflorească și să rodească poezia bună și muzica de calitate, muzica folk, muzica sufletului și a spiritului profund românesc alături de Johnny Nistor, percuție,  Liviu Leoveanu, blockflote, backing vocals, Alina Iorga, vioară, Stelian Cristez, bass, backing vocals și Grigore Ureche, chitară. Locul ales pentru eveniment, sediul Filialei București al Uniunii Ucrainenilor din România, nu a fost nici el ales întâmplător, scriitorul Mihai Hafia Traista, vicepreședinte la nivel național și președinte al Filialei București a acestei Uniuni fiind un bun și vechi prieten al lui Nicolae Doboș și al Trupei Arhaic, colaborarea lor de-a lungul anilor fiind foarte bogată și fructuoasă. De altfel, cei doi, Nicolae Doboș și Mihai Hafia Traista sunt un fel de vecini din zona Maramureșului istoric, Doboș din Cavnic iar Traista din Rona de Sus, distanța dintre cele două localități find de vreo cincizeci de kilometri. Dacă Nicolae Doboș locuiește acum în Teleorman (a devenit teleoltean!), Mihai Hafia Traista este, după cum mărturisește „ucrainean după mamă, polonez după tată și oltean după soție”. Evenimentul a început cu intonarea Imnului de stat al României și cel al Ucrainei urmat de cuvântul de salut adresat de Nicolae Miloslav Petrețchi, de origine ucraineană, președintele Uniunii Ucrainenilor din România (UUR) și deputat în Parlamentul României, unde reprezintă minoritatea națională ucraineană: „Am o deosebită bucurie să mă aflu în seara aceasta alături de dumneavoastră și mulțumesc domnului Traista și Comitetului Filialei București, pentru onoranta invitație. Și mă bucur că filiala București organizează evenimente care adună la un loc atât reprezentanții comunității românești, cât și a celei ucrainene. Iată, așa cum îmi place mie să spun, am identificat și de data aceasta încă un punct care să ne unească. Și nu o dată am spus că filiala București are deja o vastă experiență atunci când vorbim despre organizarea de evenimente culturale. Mă bucur deasemenea că la fiecare eveniment văd oameni noi pe lângă noi, ceea ce arată că numărul de prieteni este în creștere.” În prezentarea făcută trupei Arhaic, Mihai Hafia Traista a ținut să menționeze: „Astăzi, Trupa Arhaic împlinește șaisprezece ani. Bineînțeles că ar fi putut să cânte oriunde în București, dar a ales să fie alături de noi. Când l-am invitat, a zis că vine și ne va cânta împreună cu prietenii lui, făcând din această seară, o seară literară româno-ucraineană îmbrăcată în muzica lor specială.”

Poeți români și ucraineeni au citit din creațiile lor: Anna Zeciu – refugiată, Cecilia Maran, Stepan Traista, Dan Marta, Cătalin Codru, Mihai Hafia Traista și Valeru Ciurea. Despre astfel de întâlniri culturale multi-naționale, Nicolae Doboș spunea: „Arta este artă în orice limbă. Când vorbim despre artă, vorbim despre oameni de spirit, nu despre altceva. Vorbim despre ce ne unește.”

Primul moment muzical al serii a fost realizat de Mihai Racovițan (chitară și voce) și Sorin Stan – Soso (chitară bas) împreună cu David Mihai Racovițan (percuție cu Cajon). Cel de-al doilea moment muzical a aparținut cantautoarei Ana-Maria Dumitru.

Despre ce a reprezentat evenimentul și cum s-a resimțit revărsarea de muzică, vers și spirit au spus-o câțiva dintre participanți:

„Așteptările mele pentru acest eveniment erau destul de mari, având în vedere pe cele anterioare, organizate de președintele filialei București (a UUR, n.n.), dar am fost plăcut surprins de capacitatea Trupei Arhaic nu doar de a transmite muzică, ci de a intra în sufletele noastre și de a ne reaminti de adevăratele valori care ne definesc.” (Popovici Fabian, coordonatorul tineretului ucrainean din Europa)

„A fost absolut minunat, absolut minunat! Eu vin destul de frecvent în acest cerc și sunt de fiecare dată încântată. Dar astăzi a fost ceva cu totul excepțional. Și contribuția acestor domni și contribuția celorlalți cântăreți a fost una excepțională și pe suflet.” (spectatoare)

„O seară superbă! Când mă uit la Nicu (Doboș), îmi aduc aminte de întreaga muzică folk, de tot ce înseamnă folclor, de tot ce este frumos, de tot ce se poate asculta, de tot ce se poate trăi!” (spectatoare)

„O seară minunată, incendiară! Felicitări pentru poezii, felicitări Arhaic pentru cântece. Superbi! Sunt minunați! Îi ador!” (spectator)

Cu Mihai Hafia Traista m-am mai intersectat de câteva ori de-a lungul timpului dar nu ne cunoscuserăm personal. La finalul evenimentului l-am rugat să-mi spună câte ceva despre concert și despre ce fac ei acolo.

— A ieșit foarte frumos și știam că așa va ieși, deoarece Arhaicii și-au sărbătorit și 15 ani la noi, anul trecut. Nu în locația asta, aveam o locație mult mai mare. Sunt foarte mulți oameni care vin la evenimentele noastre dar nu i-am chemat pe toți, pentru că nu aveam loc aici.

— Cum se simte relația între poeții români și poeții ucraineni? Și cum este în general relația între poeți?

— De când a început războiul (între Rusia și Ucraina, n.n.), literatura, nu numai poezia, literatura ucraineană a pătruns în România. Eu întotdeauna le-am reproșat colegilor din Ucraina, editorilor, că nu publică și ei literatură ucraineană tradusă. Eu sunt și traducător. Am văzut că foarte mulți poeți sunt traduși în România, citesc, fac performance poetic, spectacole de poezie. La toate festivalurile mari sunt invitați poeți ucraineni, dar poeți de pe front în primul rând. Și asta prinde foarte bine. Ei se simt foarte bine la noi și sper cât mai curând să putem merge și noi acolo. Am primit invitații și la Kiev și în alte locuri, dar lumea nu vrea. Încă se teme să meargă acolo.

— Din observațiile tale, care ești în mijlocul fenomenului cultural, situația asta de beligeranță continuă, situația socială – și de la noi și din Ucraina dar și de pe mapamond -, naște poezie mai multă și mai bună?

— Vorbeam zilele astea cu Andrei Kurkov, care a fost președintele PEN[1] și zice: <<Nu-ți vine să crezi câtă poezie se vinde acuma în Ucraina. Dacă apare o carte, se golesc librăriile. În general poezie.>> Cu siguranță, după ce va înceta războiul nu va mai fi atât de multă. Acum au apărut poeți foarte noi, și l-am întrebat ce o să facă. Este un institut care strânge tot ce se scrie. Jurnalele de pe Facebook ale poeților care n-au fost înainte poeți, care n-au scris nimic. Dar strâng tot ce se publică la un loc. Am întrebat ce vor face cu atâta literatură și mi-a spus că va fi o literatură nu neapărat de calitate, dar cu valoare documentară. Este adevărat că s-au născut și poeți care au câștigat concursuri importante în Europa, traduși și în Germania, și în Franța. Asta de când a început războiul, înainte nu scriau.

— Primesc premii pentru calitatea poeziei sau pentru că vin din Ucraina cea bombardată?

— Cred că pentru calitatea poeziei dar, probabil și puțin pentru că sunt de acolo, că sunt pe front.

Pe Nicolae Doboș îl știu parcă de o viață. El nu este un cantautor oarecare. A întemeiat Trupa Arhaic după experiențe culturale diverse și importante. Este și poet, unele dintre cântecele Trupei Arhaic fiind construite pe versurile sale. În același timp, el promovează poeții și poezia de calitate, care spune și transmite ceva special, așa cum s-a întâmplat și în seara în care Arhaicii au sărbătorit cei 16 ani de la înființarea trupei.

— Cum fost seara asta pentru tine?

— Când spui șaisprezece ani, nu spui mare lucru. Sunt trupe care au mult mai mulți ani. Șaisprezece ani pentru mine înseamnă un început. Pentru că nu poți să te maturizezi cu o trupă, să te simți în toate concertele așa, peste două zile de la prima repetiție, nu? Te maturizezi în timp. Fiecare ajunge să simtă ce are de făcut acolo, fiecare știe ce are de făcut. Nu trebuie să stai ca și o doamnă dirigintă, cu bețișorul. Eu zic că până la douăzeci de ani ne maturizăm. Vom fi chiar profesioniști. Sigur că lumea zice: <<Domnule, cântați extraordinar>>. Este în regulă, dar nu asta este important, să cânți extraordinar. Cel mai important e să te simți ca trupă, să te simți unul cu celălalt și să transmiți. Că așa, degeaba unul singur transmite, sau doi, și restul se uită pe pereți sau se fac că fac.

Șaisprezece ani mai înseamnă și o provocare. Noi încercăm de doi ani și jumătate, trei ani, să imprimăm un nou album. Acum pot spune că am găsit ce trebuie așa că îl vom imprima la Onești. Am discutat deja cu toată echipa tehnică de la studio. Inclusiv prețul, inclusiv ce înseamnă albumul ăsta și eu sper ca anul viitor, până în vară, să avem al unsprezecelea album.

Șaisprezece ani mai înseamnă ceva. Înseamnă o întreagă armată de oameni cu care am colaborat în acești șaisprezece ani și cu care mi-e drag să colaborez în fiecare eveniment, în fiecare săptămână, dacă e posibil.

Șaisprezece ani mai înseamnă mulțumiri, nemulțumiri, dar și faptul că poți spune: Doamne, mulțumesc pentru toți acești ani faini și că m-ai lăsat să ajung până aici. Sigur că vom continua. Nu de dragul de a continua. Anul viitor am programat concerte foarte serioase și foarte grele, cu tematică serioasă. Vreau să ieșim un pic din tiparul ăsta al Cenaclului Flacăra. Știm foarte bine că Păunescu aducea valori, aducea stiluri diferite, dar ceva s-a schimbat. Cineva îmi spunea la un moment dat că vreo cinci ani a tot fost la concertele unui cantautor – nu mi-a spus cine este acela – și, după al cincilea an, nevastă-sa i-a spus: <<Știi ce urmează să cânte?>> Și i-a spus titlul cântecului. Deci, după cinci ani omul cânta aceleași cântece. Și sigur că sălile rămân încet-încet goale. Pentru că dacă spectatorului nu-i dai ceva nou, dacă nu-i dai și altceva decât i-ai dat până ieri, alaltăieri sau anul trecut, nu va mai veni la tine. Și atunci sigur că am zis, dom’le, noi trebuie să avem o motivație, și am lansat provocarea asta. Facem un concert folcloric din zone folclorice, de la Bihor și până la Olt și la Moldova. Cu câte un cântec prelucrat, orchestrat, făcut de bun simț. Vom avea un concert care se va intitula Folclorica și încă unul care se va numi Interbelica, un concert cu melodii din perioada interbelică, din care sigur nu poate să lipsească Maria Tănase și alte melodii ale marilor voci ale vremurilor. Deci, cam astea sunt proiectele la șaisprezece ani. Anul viitor, la început de noiembrie vom face 17 ani. Toată lumea mă întreabă <<Unde veți face concertul de 17 de ani?>> Și am zis: <<Cred că într-un sătuc, undeva>>. Visez să fac un concert de genul ăsta într-o comună, undeva.

În timp ce spectacolul de muzică și poezie își revărsa sublimul în sufletele spectatorilor-auditori, mă gândeam la faptul că în seara aceea încheiam o întreagă serie de experiențe culturale la care participasem alături de soția mea. Plecasem de acasă spre Maramureș, la Baia Mare, unde am participat pentru câteva zile, în calitate de invitat finalist al festivalului-concurs național Ethnologica Film Fest și unde am primit o mențiune pentru filmul „Brâncuși, esențe concrete”. Pe drumul de întoarcere trecusem pe la Cimitirul Vesel din Săpânța unde am realizat un reportaj despre istoria acelui loc[2]. Următoarea oprire a fost la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, din Sighetul Marmației, un alt loc care ar trebui trecut în agenda de pelerinaj a fiecărui român. O scurtă vizită prin Turda cea încărcată de istorie și, după alte câteva zile, o întâlnire cu meșteri populari în tradiționalul târg de meșteșuguri de Sfântul Dumitru, de la Craiova. Apoi, la câteva zile, din nou la drum, de data aceasta spre Bistrița Năsăud, ca invitat finalist la un alt festival de film etnografic, Ethos Film Fest, la care am obținut un Premiu Special pentru filmul „Sărbătoarea iilor de la Cezieni”. Câteva zile prin Bistrița, o seamă de oameni deosebiți – unii pe care i-am reîntâlnit, alții pe care i-am cunoscut acolo -, o serie de filme și reportaje etnografice absolut deosebite, mult peste ce văzusem în ultimii ani, și o atmosferă spirituală de excepție. Apoi, un popas la Brașov, pe drumul de întoarcere, care ne-a dăruit o întâlnire cu nepoții (aduși de fata noastră cu trenul, într-o scurtă „aventură”), apoi, în dimineața următoare prima zăpadă a iernii, admirată de la terasa unui hotel superb din Brașov și pe drumul spre București până undeva între Predeal și Azuga. Gândeam: oare cât avem de când am plecat în acest pelerinaj cultural-spiritual? Și am început să număr, din 4 octombrie încoace, până pe 14 noiembrie. Mi-au ieșit 40 de zile. Am mai numărat încă o dată. Tot 40. Știam câte ceva despre semnificațiile acestui număr și le-am și amintit acolo, atunci când mi-a venit rândul să citesc din creațiile mele poetice. Ulterior, m-am documentat și am descoperit că în Biblie, cifra 40 are o semnificație spirituală deosebită și apare în numeroase momente importante ale Vechiului și Noului Testament: Potopul lui Noe a însemnat 40 de zile și 40 de nopți de ploaie; 40 de zile și 40 de nopți a stat Moise pe Muntele Sinai, fără hrană și fără apă, pentru a primi de la Dumnezeu Tablele Legii; 40 de ani a rătăcit prin pustiu poporul evreu înainte de intrarea în Țara Făgăduinței; 40 de zile a postit Isus în pustiu înainte de începerea activității Sale Hristice, ispitit fiind în permanență de diavol; după Învierea lui Isus, la 40 de zile, este Înălțarea. Sunt perioade de purificare, de îndepărtare a răului și de pregătire pentru un nou început, de încercări, de pocăință, de pregătire spirituală dar și de transformare.

Și încă ceva legat de numărul 40: era seara de 14 noiembrie, seara de la care se numără alte exact 40 de zile de post până la Crăciun, adică până când toți creștinii sărbătoresc Nașterea Domnului. Interesant, nu?

Valeru Ciurea

 

 

[1] PEN provine de la cuvintele englezești Poets, Essayists, Novelists (Poeți, Eseişti, Romancieri). Este o organizație internațională a scriitorilor, fondată în 1921, la Londra, de scriitoarea britanică Catherine Amy Dawson Scott. Ulterior, denumirea PEN a căpătat și o semnificație simbolică, referindu-se la pen (condei, stilou). PEN promovează libertatea de exprimare și libertatea creației literare; apără scriitorii persecutați sau închiși; promovează solidaritatea între scriitori, indiferent de naționalitate și încurajează dialogul intercultural și promovarea literaturii.

 

[2] https://amradiotv.ro/2026/10/13/tristetile-cimitirului-vesel-de-la-sapanta/

Articolul precedent
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments